Pe bulevardul Nicolae Bălcescu, pe partea carosabilă, pe sensul dinspre parcul Crâng spre Casa Albă, până în dreptul Bisericii Sfântul Spiridon se află un șanț acoperit cu ceva pietriș, dar care tinde să se adâncească de la o zi la alta, ca urmare a traficului auto destul de intens. Șanțul are zile bune de existență, ba chiar am putea spune săptămâni, acesta luând ființă probabil chiar de la începutul lunii decembrie a anului trecut, cel puțin, dar din nefericire, așa cum am mai spus adâncimea continuă să crească permanent, odată cu trecerea zilelor și a traficului auto destul de intens din zonă, chiar dacă mulți șoferi încearcă să îl ocolească.
A fost o lungă „minivacanță” de Sărbători, pentru mulți dintre noi, cu punți între zile festive, dar o oarece permanență în astfel de situații trebuia asigurată, mai ales că vremea a permis efectuarea de astfel de lucrări de reparații, dar cu liberele astea …
Nădăjduim că odată cu finalul Sărbătorilor de Iarnă, când toată lumea revine la lucru și vajnicii lucrători din domeniul întreținerii străzilor să se apuce serios de treabă și să remedieze problema de pe cea mai importantă arteră a orașului. Poate le amintiți și dumneavoastră, în cazul în care or fi „uitat” de lucrarea respectivă. Vă mulțumim și sperăm că la sfârșitul acestei săptămâni să putem rula în siguranță și în condiții cât de cât civilizate, pe bulevardul Bălcescu. La mulți ani!
Acest website folosește cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență de naviggare. Informațiile legate de cookies sunt stocate în browser-ul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci cțnd revii pe site-ul nostru și ajutarea echipei noastre pentru a înțelege ce secțiuni din website îți par cele mai interesante sau utile.