Moromeții 2 | Proiecție de gală la Buzău

Cel mai așteptat film al anului, Morometii 2, va avea o proiecție de gală, în prezența echipei, pe 8 decembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor Buzau(Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 38) de la ora 18:00.

Biletele costă 30 de lei și sunt disponibile online pe Eventbook ➽ https://bit.ly/2QgIpag ➽ dar vor putea fi cumpărate și de la casieria Casei de Cultură începând de miercuri, 5 decembrie.

Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000 de spectatori în sălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 154.000 de spectatori urmărind filmul.

🎬 Regia ⏩ Stere Gulea
🎥 Imaginea ⏩ Vivi Drăgan Vasile
★★ În rolurile principale ⏩ Horațiu Malaele, Dana Dogaru, Iosif Paștina ★ Cu: Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Oana Pellea, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, George Mihăiță, Ioana Bugarin, Paul Ipate, Vlad Logigan, Cuzin Toma, Marian Râlea, Dorina Chiriac, Liviu Pintileasa și participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.

„Va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase.” Horatiu Malaele

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru, și invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

Lasă un comentariu

Eveniment Detalii
Etichete