{1 - 24} GriGri
{25 - 49} VerdeVerde
{50 - 499} AlbastruAlbastru
{500 - 4999} PortocaliuPortocaliu
{5000 - 24999} RosuRosu
{25000+} NegruNegru

Te rog confirma ca doresti sa raportezi asta pentru a fi verificat de un administrator.


Lege locală încălcată

Domnule primar, îmi amintesc că există o hcl prin care se interzice uscatul rufelor pe balcon, la vedere, deasupra balustradei, și/sau scuturatul pe geam a diverselor textile, constatarea și aplicarea sancțiunilor fiind de datoria polițiștilor locali. Îi rugați dumneavoastră să mai ridice ochii din asfalt, din când în când?!! Ajunge că peisajul urban este dezolant, sub-dezvoltat cel mult, nici legile pe care singuri vi le propuneți și apoi le votați nu le aplicăm în orașul ăsta???
P.S. Doamna (a doua înceruire din dreapta) cred că și-a scuturat toată zestrea, vreo 5 minute.
Mulțumesc!
Despre componența comisiei de specialiști care a stabilit logo-ul și sloganul orașului, ce se mai aude?



Confirma ca nu vrei alerte prin email pentru sesizarea ta.


1 Raspuns

Am dat problema rufelor aflate la uscat pe balcoane spre rezolvare Politiei locale.
Nu stiu la ce comisie va referiti.
A fost o comisie care a lucrat prin 2016-2017, care a ales logo-ul “Buzau-oras deschis”, logo care a fost nominalizat la cel mai bun brand de oras sau tara pe 2020, alaturi de Paris.
Pe 23 iunie 2021 ar trebui sa se tina Gala de premiere la Londra unde, daca este posibil voi si eu prezent.
Va multumesc !

Confirma ca doresti sa alegi acest raspuns ca fiind "Cel mai bun raspuns" la sesizarea ta.


Doar Primarul poate raspunde acestei sesizari.

Membru existent, Autentificare
Nu esti membru inca? Inregistrare

Cauta sesizari

Raspunsuri recente