{1 - 24} GriGri
{25 - 49} VerdeVerde
{50 - 499} AlbastruAlbastru
{500 - 4999} PortocaliuPortocaliu
{5000 - 24999} RosuRosu
{25000+} NegruNegru

Te rog confirma ca doresti sa raportezi asta pentru a fi verificat de un administrator.


Parcul Crâng- Loc de distracție pentru copii.

Mă numesc State Mădălin, născut în Buzău, domiciliat în Germania de ceva ani și vreau să spun ceva unor anonimi treziți instantaneu din somnul prostiei lor de un așa zis spirit civic otrăvit de neputința unor caractere infecte.
Am sosit în țară împreună cu familia, ca în fiecare an și mi-am dus copiii în Parcul Crâng, la locul special amenajat, pe care îl știam din anii trecuți. Acum era altceva din cauza restricțiilor cauzate de pandemia covid19, mai precis am observat cum sunt dezinfectate suprafețele atinse de cei ce lucreaza acolo cât și de clienți. Toți angajații purtau măști, iar frecvența copiilor pe trasee era mult diminuată față de ce știam eu,aceasta fiind în concordanță cu cerințele de distanțare socială. Nu înțeleg astfel, cine și mai ales în ce scop ar vrea să facă o astfel de sesizare ,deoarece ceea ce am văzut la locul de joacă nu mi-a ridicat nici un fel de semne de îndoială cu privire la corectitudinea desfășurării activității de divertisment pentru copii.
Vreau să mai menționez că am vizitat mai multe parcuri de distracții, atât din Germania, cât și din Olanda, iar măsurile de siguranță erau aproape identice.
Față de cele arătate, rog pe cei abilitați să nu ia în considerare denunțurile calomnioase ale unora care nu au curajul să-și arate identitatea.
Cu mulțumiri,
Mădălin State.



Confirma ca nu vrei alerte prin email pentru sesizarea ta.


1 Raspuns

Este O.K. din punctul de vedere al Primariei !
Distractie placuta !

Confirma ca doresti sa alegi acest raspuns ca fiind "Cel mai bun raspuns" la sesizarea ta.


Doar Primarul poate raspunde acestei sesizari.

Membru existent, Autentificare
Nu esti membru inca? Inregistrare

BUZĂU – FAPTE ȘI CIFRE

5 iunie 2016 – 5 iunie 2020

Primarul Municipiului Buzău Constantin Toma

BUZĂU - FAPTE ȘI CIFRE,5 iunie 2016 - 5 iunie 2020Constantin Toma, Primarul Municipiului Buzău

Publicată de Constantin Toma pe Joi, 4 iunie 2020

Cauta sesizari