{1 - 24} GriGri
{25 - 49} VerdeVerde
{50 - 499} AlbastruAlbastru
{500 - 4999} PortocaliuPortocaliu
{5000 - 24999} RosuRosu
{25000+} NegruNegru

Te rog confirma ca doresti sa raportezi asta pentru a fi verificat de un administrator.


Evidență auto electrice și hibride reîncărcabile ce fac obiectul modificării regulamentului parcărilor de reședință?

Bănuiesc că la Primăria ce cu onoare o conduceți, există o evidență a autoturismelor pe categorii, la Direcția Taxe și impozite, unde acestea sunt declarate, în vederea impozitării lor. În lumina modificărilor ce urmează a fi aduse regulamentului privind atribuirea locurilor de parcare în parcările de reședință, poate fi adus la cunoștința celor interesați, adică făcut public numărul total al autoturismelor cu propulsie electrică sau a celor cu motorizare de tip plug-in hybrid, ce sunt înmatriculate în municipiul nostru?
Mă gândesc totuși că nu sunt chiar așa exagerat de multe, încât să dea emoții deținătorilor de autoturisme cu motoare alimentate exclusiv cu carburanți fosili, judecând în cazul „electricelor” după culoarea caracterelor de pe plăcuțele de înmatriculare, adică cele cu „numere verzi”, iar celelalte, adică cele hibrid reîncărcabile, sau plug-in hibrid, cred că nici nu prea sunt prin orașul nostru, sau dacă există, au un număr foarte mic, din câte știu ele fiind recomandate firmelor sau celor ce locuiesc la case, adică pot avea și posibilitatea de încărcare a acestora la rețeaua proprie de energie electrică. Poate, în cazul acestora din urmă să fie câteva, nu prea am întâlnit așa ceva prin traficul buzoian, mai ales că nu prea pot fi deosebite de cele clasice. Iar cele de tip „full-hibrid” sau „mild-hibrid”, nu fac deloc obiectul modificărilor, cum este în alte orașe sau chiar în capitală.
Așa că personal nu mi-aș face griji din punctul ăsta de vedere și nu m-aș considera „discriminat”, nici în viitor, mai ales că vânzările de astfel de vehicule, mai ales „electricele” sunt într-un total regres, datorită modificărilor aduse programului „Rabla Plus”, pe de-o parte și a faptului că timpul de așteptare la livrare a crescut considerabil pentru acestea, pe de altă parte, ca să nu mai zicem de ușurința cu care poți să îți iei o mașină SH, în momentul de față. Așa că să ne concentrăm totuși pe alte probleme mult mai stringente ale acestui oraș, dar totuși pentru liniștea unora de pe la noi, care nu mai au somn noaptea de grija „electricelor”, să le demonstrăm că aceste încă nu prezintă un pericol real, din acest punct de vedere, al parcărilor de reședință. Mai multe probleme creează „colecționarii” de autovehicule cu mai multe mașini în familie, mulți dintre acestea folosind doar una dintre ele, celelalte „să fie acolo” sau „pentru că pot și îmi permit”…



Confirma ca nu vrei alerte prin email pentru sesizarea ta.


1 Raspuns

Ați făcut o analiză care mi se pare foarte corectă!
În tot municipiul Buzău sunt înmatriculate 233 de autoturisme electrice, iar pe tot Bulevardul Unirii, cu toate străzile și aleile apropiate sunt înmatriculate doar 14 bucăți.
Iar plug-in hibride sunt mult mai puține.
Vă mulțumesc!

Confirma ca doresti sa alegi acest raspuns ca fiind "Cel mai bun raspuns" la sesizarea ta.


Doar Primarul poate raspunde acestei sesizari.

Membru existent, Autentificare
Nu esti membru inca? Inregistrare