{1 - 24} GriGri
{25 - 49} VerdeVerde
{50 - 499} AlbastruAlbastru
{500 - 4999} PortocaliuPortocaliu
{5000 - 24999} RosuRosu
{25000+} NegruNegru

Te rog confirma ca doresti sa raportezi asta pentru a fi verificat de un administrator.


Lucrări Bd. Republicii

Bună ziua,

Apreciez modernizarea acestui bulevard fiindcă chiar era nevoie, însă unul dintre micile probleme ale acestor lucrări este că, nu reproșez sau acuz, unul la mână – mi se pare progresând destul de lent, comparând că activitățile au început din luna august anului trecut, iar doi la mână – pe lângă incomoditatea traficului, apare cel al transportului în comun unde nu prea mai avem stații și deși plătim abonamente sau bilete, suntem nevoiți să mergem pe jos o distanță pe care o consider deranjată.

Înțeleg că la final vom beneficia de un bulevard nou, însă doar în Buzău am putut să observ stații suspendate mai mult de o lună de zile (nu mai zic de unele tonete închise de vreo jumătate de an), indiferent de motiv și din această cauză unii au început să revină la mașini.

Mai e o problemă legată de site-ul Transbus, unde la orar nu mai apar toate liniile (plus că au început să fie amestecate, nu mai sunt toate în ordine, după 2 apare 22 și 111, înțeleg că au trasee similare dar totuși) iar programul nu se mai poate descărca în format.PDF de un timp încoace

Toate cele bune.



Confirma ca nu vrei alerte prin email pentru sesizarea ta.


2 Raspunsuri

Am dat spre analiza factorilor responsabili observatiile dumneavoastra.
Va multumesc !

Confirma ca doresti sa alegi acest raspuns ca fiind "Cel mai bun raspuns" la sesizarea ta.


Acesta este raspunsul primit de la conducerea Transbus :
„Domnule Primar,
Va raspund punctual la sesizarea transmisa :
1. „Statii suspendate pe bulevardul Republicii” : bulevardul Republicii este un santier in lucru, iar circulatia in zona Spitalului CFR este dirijata de constructor pe un singur fir, cu paleta pe timpul zilei si incepand cu ora 18.00 prin semafor.
Datorita acestei situatii si din punct de vedere al sigurantei publicului calator, am luat decizia de a suspenda imbarcarea/debarcarea calatorilor in statiile Spitalul CFR, Pod Marghiloman. Constructorul, in urma discutiilor avute, estimeaza ca in aproximativ 2 saptamani se poate circula pe ambele sensuri.
2. „Tonete cu activitate suspendata temporar”
Am luat aceasta decizie luand in calcul faptul ca, incasarile pe acele tonete erau foarte scazute si activitatea nu se justifica din punct de vedere economic.
In situatia aceasta se afla tonetele de la Carrefour si Posta Micro V. In aceste zone avem parteneri revanzatori care comercializeaza legitimatii de calatorie Transbus, precum si alternative de plata a calatoriei (SMS, card bancar).
3. „La orarul afisat pe site nu apar toate liniile”
Programul de transport afisat pe site cuprinde toate liniile si asa cum bine a sesizat cetateanul respectiv (traseul 2, 22, Z111) unele dintre ele sunt grupate, deoarece au traseu comun.
4. „Nu se poate descarca programul de transport in PDF”
Pe site-ul Transbus exista posibilitatea de a descarca si printa in format PDF programul de transport si functionare ora”.
Va multumesc !

Confirma ca doresti sa alegi acest raspuns ca fiind "Cel mai bun raspuns" la sesizarea ta.


Doar Primarul poate raspunde acestei sesizari.

Membru existent, Autentificare
Nu esti membru inca? Inregistrare